Skip to content
VM Samael Aun Weor: Psihologie Esoterism Alchimie Gnoza Astrologie
Viata este ca un film; o data incheiata proiectia, infasuram pelicula pe bobina si o ducem in eternitate
Samael Aun WeorMarea Rebeliune, cap 22
VOPUS | Gnoză arrow Tarot arrow Tarot - Arcanul Nr.3


Tarot - Arcanul Nr.3

Imprimare E-mail
Scris de Editor VOPUS   
Tarot, Arcanul Nr.3 al Tarotului, Tarotul Egiptean< Imparateasa

Arcanul Nr.3 este "Împărăteasa", este Lumina Divină, Lumina în sine însăşi, este „Mama Divină”. Corespunde acelei părţi din Geneză care spune: „Dumnezeu a Zis să se Facă Lumina, şi Lumina a fost Făcută”, din prima zi a creaţiei.

De asemenea este numărul celui de-al Treilea Logos, care domină în orice formă de creaţie, este ritmul Creatorului. Mama Celestă, în sfera materială semnifică Producţie Materială, şi la fel în sfera spirituală semnifică Producţie Spirituală.

Dacă se analizează mai profund se descoperă un aspect foarte interesant; Nr.1 este Tatăl care se află în Secret, Monada, şi de aici se naşte Mama Divină Kundalini, Duada; aceasta la rândul său se dedublează în Nr.3 care este Tată, Mamă şi Fiu; acesta este Spiritul Divin şi Nemuritor al fiecărei făpturi, iar cei trei, Osiris Tatăl, Isis Mama şi Horus Fiul, constituie ceea ce Cartea Sacră a mayaşilor, Popol Vuh, numeşte „Inima Cerului”.

Cel ce vrea să facă să urce prin canalul medular Sufletul Lumii, trebuie să lucreze cu Sulful (Focul), cu Mercurul (Apa) şi cu Sarea (Pământul Filosofic). Acestea sunt cele 3 Elemente, cele 3 Principii pentru a lucra în Forja Aprinsă a lui Vulcan.

Ternarul, Numărul Trei, este foarte important. Este Cuvântul, Plenitudinea, Fecunditatea, Natura, Generarea celor Trei Lumi.

Arcanul 3 al Kabalei este acea Femeie înveşmântată în Soare, cu Luna la picioarele ei şi încununată cu 12 Stele. Simbolul Reginei Cerului este Împărăteasa Tarotului, o misterioasă femeie încoronată, aşezată şi cu Sceptrul de Comandă la capătul căruia apare globul Lumii. Aceasta este Urania-Venus a grecilor, Sufletul Cristificat, Mama Celestă.

Mama Divină, Arcanul Nr.3, este Mama Particulară a fiecăruia dintre noi, este Mama Fiinţei noastre, care trebuie să calce în picioare Luna, Egoul Lunar pentru ca să strălucească deasupra capului său cele 12 Stele, cele 12 Facultăţi.

Pentru a crea sunt necesare 3 Forţe Primare care vin de sus, de la Tatăl şi care există în toată creaţia:

  1. FORŢA POZITIVĂ
  2. FORŢA NEGATIVĂ
  3. FORŢA NEUTRĂ

Cabaliştii spun că Sufletul are în realitate trei aspecte:

  1. NEPHESH – SUFLETUL ANIMALIC
  2. RUACH – SUFLETUL GÂNDITOR
  3. NESHAMAH – SUFLETUL SPIRITUAL

Numărului 3 îi corespunde Constelaţia Zodiacală a Gemenilor şi planeta Jupiter. Nota muzicală a Numărului 3 este MI, dintre culori Purpura, dintre metale Staniul, dintre plexuri Splenicul (splina) şi Hepaticul (ficatul).

Chakra Hepatică serveşte pentru Ieşirile în Astral. Corpul Astral este conectat cu ficatul. Trezind Chakra ficatului, toată lumea poate intra şi ieşi din Corpul Fizic după dorinţă.

Nr.3 este numărul celui de-al Treilea Logos, Binah, Spiritul Sfânt, care se manifestă ca forţă sexuală în tot ceea ce este, a fost şi va fi. Spiritul Sfânt se dedublează la rândul său într-o femeie inefabilă. Aceasta este Divina Mamă Kundalini: Shakti, Soţia lui Shiva, Spiritul Sfânt.

Despre Arcanul Nr.3 se spune că el este modelatorul, este clar că prin intermediul Verbului se modelează totul în Creaţie, în Natură. Arcanul Nr.3 semnifică Succes, este producţie atât Materială cât şi Spirituală.

Arcanului 3 îi corespund:

  • Sephirotul Cabalistic: „BINAH”
  • Litera Ebraică: „GHIMEL”
  • Axiomă Transcendentă: „Războiul tău ţese, pânze pentru folosinţa ta şi pânze pe care nu trebuie să le foloseşti.”
  • Plan Spiritual: Cunoaşterea ocultului
  • Plan Mental: Ideaţie
  • Plan Fizic: Expansiune de idei şi dorinţe

SINTEZĂ:

  • Discipolii noştri trebuie să înveţe să iasă în Corp Astral pentru a vizita toate Templele din lume, unde vor putea conversa personal cu Cristosul şi cu toţi Maeştrii Templelor.
  • Atomii Lenei sunt un grav obstacol pentru progresul spre Lumile Superioare.
  • Marea Lege este întoarcerea vieţii la Lumile Superioare.
  • Rugaţi-vă şi Meditaţi intens. Divina Mamă îi învaţă pe fiii ei. Rugăciunea trebuie să se facă combinând Meditaţia cu Somnul. Atunci, ca în viziunile din vise, apare Iluminarea. Vine Divina Mamă la devot pentru a-l instrui în Marile Mistere.

Text extras din opera "Tarot şi Kabală" de Samael Aun Weor

Tarot, Arcanul Nr.3 al Tarotului, Tarotul Egiptean, Samael Aun weor
AddThis Social Bookmark Button
Comentarii (0)add comment

quote
bold
italicize
underline
strike
url
image
quote
quote

busy
 
< Tarot - Arcanul Nr.2   Tarot - Arcanul Nr.4 >

Stâlpii Cunoaşterii

Ştiinţă
Artă
Filozofie
Mistică/Religie