Skip to content
VM Samael Aun Weor: Psihologie Esoterism Alchimie Gnoza Astrologie
Abisul este plin de sincer înselaţi şi de oameni cu foarte bune intenţii
Samael Aun WeorTarot & Kabala, cap 57


Sufismul

Imprimare E-mail
Scris de JOSÉ ENRIQUE SALCEDO   
SufismulSufismul  este o mişcare mistică islamică, ce se distanţează de abordarea tradiţionalistă a Islamului, şi tinde la o relaţie mai personală cu Dumnezeu. Aceasta subliniază importanţa unei căutări interioare a lui Dumnezeu ca un complement al ordinii exterioare a “shariah” adică a legii.

Cuvântul provine de la “suf” (lână), pentru că  vechii naratori de poveşti, de la care  a evoluat sufismul, purtau îmbrăcăminte de lână.

Sufiştii au ca obiectiv să se piardă în realitatea ultimă a divinităţii prin repetiţia constantă a “dhikr” adică a menţiunii lui Dumnezeu.

DHIKR este un cuvânt arab care înseamnă “amintire” şi se referă la practica sufi care implică amintirea de Dumnezeu, recitarea numelor lui Dumnezeu şi conştiinţa prezenţei lui Dumnezeu.  Se poate face în mod silenţios sau cu voce tare, în singurătate sau în grup. Această prelungită repetiţie a numelui lui Dumnezeu este pentru sufişti o metodă de concentrare spirituală. Deseori se folosesc ajutoare ca muzica, un rozariu, dansul şi exerciţii sistematice de respiraţie. Această practică este validată de Coran 33, 41: “Oh, credincioşi, amintiţi-vă des de Dumnezeu şi slăviţi-L în zori şi în amurg.”

Pentru sufişti, dhikr-ul este un act atât a lui Dumnezeu, cât şi un act uman. Este Dumnezeu cel care se invocă pe sine, la fel cum este invocat de un credincios.

În mod tradiţional, Islamul I-a dat lui Dumnezeu 99 de nume. Conform Coranului, 7,179, “ Lui Îi  aparţin cele mai frumoase nume.” Unele dintre acestea se referă la esenţa lui Dumnezeu, ca şi Allah, numele suprem care înseamnă unicul, şi “ar-Rahman”, Cel Milostiv, care uneori este echivalat cu Allah. Alte nume se referă la calităţile lui Dumnezeu, cum ar fi “ar-Rahim”, Cel plin de Compasiune, şi “al-Bari”, Creatorul. O altă categorie se referă, pe de o parte, la numele lui Dumnezeu care indică milostenia Lui şi, pe de altă parte, la numele care indică inteligenţa şi măreţia Lui.
 

Majoritatea numelor lui Dumnezeu se găsesc în cartea sacră; totuşi unele provin din afara Coranului. Numele suprem de Allah era uzual încă de dinaintea epocii Coranului, dar semnificaţia sa a fost transformată de Coran. Câteva exemple cu nume tipice ale lui Dumnezeu sunt “al-Haqq” (Adevărul), “al-Ahad” (Unicul), “al-Hakam” (Judecătorul), “al-Quddus ( Sfântul), “al-Kabir” (Maiestuosul), “al-Karim” (Generosul), “al-Wali (Protectorul), “al-Wadud (Afectuosul).

Uneori cuvântul “dhikr” este folosit pentru a desemna o ceremonie sufi în general dar, în mod special, se referă la invocarea Numelui Divin în miezul ceremoniei.

După cum puteţi vedea, această practică corespunde îndeaproape cu “amintirea de Fiinţă” şi cu "Conştiinţa Superlativă a Fiinţei", care menţinute moment de moment conduce la trezirea conştiinţei obiective. Despre toate acestea ne vorbeşte V.M. Samael:
Sufi dansând

Cel mai grav lucru în viaţă este a uita de sine însuşi. Astfel că este necesar să trasformăm impresiile, iar aceasta este posibil doar interpunând Fiinţa între diversele vibraţii ale lumii exterioare şi minte. Când cineva interpune între impresii şi minte ceea ce se numeşte Conştiinţă, este evident că impresiile se transformă în Forţe şi Puteri de Ordin Superior.
 
Este foarte uor să interpunem conştiinţa între impresii şi minte. Pentru a primi impresiile cu conştiinţa şi nu cu mintea, este necesar doar să un uităm de noi înşine într-un moment dat. (...) Trebuie să fim concentraţi în Fiinţă, pentru ca să fie Fiinţa, Conştiinţa Seuperlativă a Fiinţei, cea care primeşte impresiile şi le digeră în mod corect. Astfel se evită îngrozitoarele reacţii pe care toţi, unii şi alţii, le au în faţa impacturilor ce provin din lumea exterioară. În acest fel se transformă complet impresiile, şi odată transformate, ne dezvoltă în mod minunat.
 
Pentru că dacă cineva uită de sine însuşi, de propria sa Fiinţă Interioară în prezenţa unui insultator, termină prin a insulta; dacă cineva uită de sine însuşi, de propria sa Fiinţă, în prezenţa unui pahar de vin, termină prin a se îmbăta; dacă cineva uită de sine însuşi, de propria sa Fiinţă în prezenţa unei persoane de sex opus, termină prin a fornica.
 
Când cineva învaţă să trăiască in stare de Alertă Percepţie, de Alertă Noutate; când cineva îşi aminteşte de sine însuşi din moment în moment, (...); când cineva un uită niciodată de sine însuşi, fără îndoială va deveni conştient.

În vremuri de dure tentaţii, umiliri şi dezolări, cineva trebuie să apeleze la intima amintire de sine însuşi.

În profunzimea fiecăruia dintre noi se află Tonantzin aztecă, Stella Maris, Isis egipteană,  Zeiţa Mamă, aşteptându-ne pentru a ne vindeca inima îndurerată.

Cînd cineva îşi dă şocul «Amintirii de Sine», se produce realmente o schimbare miraculoasă în toată structura corpului, astfel că celulele primesc un aliment diferit.

Să ne amintim de înţeleptul din Mallorca, Raimundo Lulio (1235-1315), care în “Cartea Celor o Sută de Nume ale lui Dumnezeu” stabilea metoda marilor maeştri ai Islamului: Dhikr-ul, care îl punea pe mistic în contact direct cu Divinitatea.

INSTITUŢII SUFI

INSTITUŢII SUFI- Sufismul
 Sufismul a început să fie instituţionalizat destul de timpuriu, atunci când sufiştii au format comunităţi stabile în care puteau trăi împreună si în care puteau participa la activităţi de ordin educativ. Centrele sufi se alcătuiau deseori pe baza fondurilor caritative (waqí) şi îşi dezvoltau propriul lor stil de viaţă.
 
Primele grupuri de sufişti au apărut în secolele VIII şi IX. Şcoala din Bagdad a predat o învăţătură sistematică a etapelor misticismului prin intermediul purificărilor simţurilor şi spiritului. Începând cu secolul al X lea s-a produs o distanţare între ortodoxia islamică şi sufism.
 
Instituţiile sufi puneau accent, de asemenea, pe virtuţi, cum ar fi umilinţa şi grija pentru semeni.  
 
V.M. Samael afirmă cu precizie că sacrificiul dezinteresat pentru umanitate este un element esenţial al unei adevărate şcoli de regenerare. Din acest motiv, V.M. Sivananda indică ascetismul ca şi caracteristică esenţială a sufismului. Devotul consacră toate acţiunile sale fizice, mentale şi spirituale voinţei lui Dumnezeu. Unitatea lui Dumnezeu, fraternitatea dintre oameni şi propria dăruire Domnului sunt doctrinele cele mai vitale ale sufismului. Sufismul îl recunoaşte pe Dumnezeu cu formă, dar recunoaşte, de asemenea, aspectul său fără formă. Sufismul combină extazul cu serviciul în slujba umanităţii. Sivananda subliniază următoarele cuvinte elocvente din Coran:

Nici un om nu este cu adevărat credincios dacă nu doreşte fratelui său ceea ce îşi doreşte sie însuşi. Dumnezeu nu va dărui afecţiunea Sa acelui om care nu se va dărui pe sine celorlalte creaturi. Preferatul lui Dumnezeu este cel ce face bine creaturilor Sale. Cel mai bun dintre oameni este cel care face să crească binele omenirii. Toate creaturile lui Dumnezeu sunt familia Sa. Cel mai iubit de Dumnezeu este cel ce încearcă să facă un bine mai mare creaturilor Sale. Hrăneşte-l pe cel înfometat, vizitează-l pe cel bolnav şi eliberează-l pe acel prizonier când a fost închis pe nedrept. Ajută orice persoană oprimată, fie că este sau nu musulmană. Iubeşte-l înainte de toate, pe aproapele tău.
 
Orice om poate ajunge la eliberare prin intermediul credinţei sale şi bunelor sale acţiuni. (...) Anihilaţi egoul vostru. Serviţi umanitatea în suferinţă. Sacrificaţi banii voştri, timpul şi energia voastră în serviciul săracilor şi al oprimaţilor. Asta da, vă va oferi salvarea sau libertatea.

Să ne amintim că a da de pomană si a face acte de caritate este unul din cei cinci stâlpi ai Islamismului.

ORDINE SUFI

Ordine sufi  - SufismulInstituţiile sufi din prima perioadă a Islamului au evoluat în secolul XII spre ordinele formale cunoscute ca TARIQAHS. Erau conduse de un lider elevat spiritual, cunoscut ca SHAYKH, şi erau formate din membrii stabili (care puteau sau nu să fie căsătoriţi) şi din adepţi laici. Principalele ordine s-au subdivizat în sute de alte ordine. Deşi scopul principal era să crească conştiinţa mistică de Dumnezeu, îndeplineau, de asemenea, şi un important rol misional, în special la graniţele lumii musulmane, în locuri ca Asia Centrală, India, Sudan şi Africa Occidentală.

V.M. Samael afirmă că în vocaţia misională este sacrificiu, şi că “dacă nu am face nimic pentru a purta lumina cunoaşterii altor oameni, popoare şi limbi, am cădea într-un egoism spiritual, foarte rafinat, ce ne-ar împiedica în orice progres interior.” Să iubeşti fără să ceri nimic în schimb, să elimini ranchiuna, să ierţi în mod corect defectele celuilalt, să îţi dăruieşti viaţa aproapelui, orice sacrificiu adevărat este recompensat de Dumnezeu.

Sufismul- mişcare mistică islamică
Sufismul- Mişcare Mistică Islamică
AddThis Social Bookmark Button
Comentarii (0)add comment

quote
bold
italicize
underline
strike
url
image
quote
quote

busy
 
< Cavalerii Tigri   Înţelepciunea Gnostică >

Stâlpii Cunoaşterii

Ştiinţă
Artă
Filozofie
Mistică/Religie

Cursuri noi pe anul 2018 în următoarele oraşele:

 

Bistrița 2, 9, 16, 23 Octombrie

 

București 24, 31 Iulie

 

   
Actualizat la: 9 Septembrie 2019